Preturi personalizate in functie de fiecare proiect de business
5 imbunatatiri semnificative ale noului Samsung Galaxy S22
Util

5 imbunatatiri semnificative ale noului Samsung Galaxy S22

Samsung Galaxy S22 este poate cel mai asteptat si mai emblematic smartphone al anului 2022. Spre deosebire de variantele anterioare de Samsung S, acesta vine cu imbunatatiri notabile si remarcabile.

Daca te intrebi cu ce a venit Samsung diferit de data aceasta, afla ca aceasta companie a adus importante upgrade-uri, care sunt destul de evidente la o prima utilizare a telefonului mobil.

Am incercat sa facem un top cu cele mai creative idei despre cum poti folosi noul smartphone Samsung S22, in primul rand cu scopul de a-ti simplifica viata, iar in al doilea rand, cu scopul de a ridica stacheta in ceea ce priveste experienta mobila.

Vom prezenta toate cele trei modele Samsung S22, dar il vom evidentia pe cel Ultra, deoarece acesta este conceput de catre compania Samsung sa iti imbunatateasca productivitatea, sa te pui la punct cu retelele sociale si de ce nu, sa fii la curent cu tot ce e nou in materie de jocuri si divertisment.

1. Noul S-Pen - disponibil doar pe varianta Samsung Galaxy S22 Ultra - te ajuta sa fii creativ, profesionist si entuziast

s-pen samsung galaxy s22 ultra

In primul rand, trebuie punctat faptul ca pe varianta anterioara, Samsung S21 Ultra, nu a existat un slot dedicat pentru S-Pen si in al doilea rand, stiloul trebuia achizitionat separat. Mai mult, trebuia sa folosesti o husa speciala pentru stilou pentru a nu-l pierde. Aceasta husa dadea un aspect prea gros telefonului. In plus de asta, S-Pen-ul nu avea suport Bluetooth.  Ceea ce inseamna ca puteai lua doar notite cu el, sa derulezi prin meniuri si sa desenezi. Era un S-Pen standard.

In 2022 s-a petrecut fuzionarea completa a gamelor Galaxy S si Note. Prin urmare, Samsung Galaxy S22 Ultra vine cu un slot dedicat pentru S-Pen.

Daca si tu esti un creator de continut, atunci stii despre ce vorbim. S-Pen mareste productivitatea si iti dezvolta creativitatea. Cu alte cuvinte, te ajuta sa fii un bun profesionist, in tot ceea ce faci.

Avantajele incorporarii S-Pen-ului in Samsung S22 Ultra sunt evidente:

  • Nu il mai pierzi atat de usor
  • Nu trebuie sa-i cumperi o husa speciala
  • Se incarca direct cand este introdus in smartphone

Pentru cunoscatori, latenta stiloului a fost redusa de la 9 milisecunde (cat era pe Samsung Note) la doar 2,8 secunde, facand stiloul foarte receptiv. Datorita latentei cu 70% mai mici, poti scrie si desena in mod cat mai natural pe ecranul extins al Samsung S22 Ultra si poti explora aplicatiile in moduri cu totul noi.

De asemenea, S-Pen-ul incorporat in Samsung Galaxy S22 Ultra are functii Bluetooth pentru control la distanta. Asta inseamna ca prin utilizarea stiloului poti face fotografii, iti poti controla prezentarile in PowerPoint, poti rasfoi Galeria si multe altele. Prin 6 gesturi simple, poti controla liber telefonul cu S-Pen: stânga/dreapta, sus/jos, glisare stânga/dreapta. Atunci cand folosesti aplicatiile, cu ajutorul S-Pen integrat, iti poti personaliza gesturile pentru fiecare actiune.

2. Functia Nightography – disponibila pe Samsung Galaxy S22, S22+, S22 Ultra: Ce este si cum te poate ajuta aceasta

Samsung galaxy s22 functia nightography

Pe scurt, functia Nightography te ajuta sa obtii fotografii clare, calitative, in conditii de lumina scazuta.

Stim ca o camera foto are nevoie de lumina pentru a scoate fotografii de inalta calitate. Pe timp de noapte, aceasta lumina ar fi insuficienta.

O camera standard ar folosi blitul pentru a scoate fotografii demne de a fi postate imediat.

Camera principala de 108 MP de la Galaxy S22 Ultra foloseste un senzor mare de 2,4 micrometri pentru a capta mai multa lumina si mai multe detalii.  Culorile imaginilor obtinute cu camera de la Samsung Galaxy S22 Ultra vor fi vibrante, pline de viata, fara a-ti da motive de ingrijorare in ceea ce priveste suprasaturarea.

Samsung Galaxy S22 si S22+ au un senzor de camera principala nou-nout si anume ISOCELL GN5 de 50 MP. Senzorul exceleaza la focalizare, in principal datorita tehnologiei Dual Pixel Pro, care permite focalizarea instantanee. Datorita dimensiunii senzorului, cu 23% mai mare decat senzorul de pe Samsung Galaxy S21 si S21 Plus, acesta produce fotografii clare si remarcabile in situatii de lumina scazuta.

Este foarte usor sa obtii o fotografie deosebita atunci cand exista suficienta lumina naturala. Provocarea vine odata cu lasarea noptii, cand, din cauza intunericului, calitatea fotografiilor este sacrificata. Chiar si in conditiile in care exista lumina artificiala, uneori nu poti obtine o fotografie buna.

Samsung a introdus functii avansate de fotografie pe timp de noapte, odata cu lansarea noului Galaxy S22.

Cu ajutorul functiei Nightography, pe langa fotografii si videoclipuri de o calitate mai buna, utilizatorii Samsung se pot exprima liber si spontan, indiferent de conditiile de lumina din jurul lor, pentru a produce continut unic si creativ, pentru fanii sau urmaritorii lor de pe retelele sociale.

3. Samsung pune in evidenta widget-urile inteligente pe Samsung Galaxy S22, S22+ si S22 Ultra

widgets pentru samsung galaxy s22

Samsung pune din nou accent pe widget-uri, nu doar Apple a avut de lucrat la asta.

One UI 4, versiunea 4.1 adauga noi forme de widget-uri si partea buna este ca ele se pot grupa. Versiunea Samsung iti permite sa colectezi mai multe widget-uri intr-un singur element, pe care il poti glisa direct pe ecranul de start.

Pentru cei care nu sunt familiarizati cu ce inseamna notiunea de “widget inteligent” sau “Smart widget”, acestea se pot comuta si au ca scop afisarea pe telefon a celor mai relevante informatii pentru tine. Cu alte cuvinte, widget-urile reprezinta o modalitate rapida de a accesa informatii din aplicatii, fara a fi nevoie sa deschizi aplicatia in sine.

Cu ajutorul widget-urilor iti poti personaliza telefonul dupa bunul plac. Iti poti customiza culorile pictogramelor astfel incat sa creezi o experienta mobila care sa reflecte cine esti.

4. Samsung Vision Booster – disponibila pe Samsung Galaxy S22, S22+, S22 Ultra - ajusteaza culorile pe ecran in functie de lumina naturala a ambientului

Galaxy S22 display vision booster

Te-ai uitat vreodata pe telefon in timp ce te aflai afara, dar nu puteai vedea clar afisajul deoarece parea prea slab?

Cand soarele straluceste prea puternic, afisajul telefonului poate fi greu de urmarit. Acest lucru se intampla pentru ca soarele care se reflecta pe ecran depaseste cantitatea de lumina care iese din display.

Samsung Galaxy S22 Ultra prezinta o solutie: functia Samsung Vision Booster si o luminozitate maxima de 1715 niti. Pentru Samsung S22+ lucrurile stau la fel, are acelasi numar de niti ca si S22 Ultra, iar Samsung Galaxy S22 are 1300 niti.

Aceasta functie nu va face doar ecranul sa para mai luminos. In lumina puternica, acest model de smartphone iti pastreaza pana la cele mai mici detalii si iti creste calitatea vizionarii pe ecran. Pe Samsung Galaxy S22 Ultra, negrul ramane negru, iar culorile sunt mai vibrante. De asemenea, caldura furnizata dispozitivului este disipata rapid, atunci cand Vision Booster-ul porneste.

5. Poti duce apelurile video la un alt nivel cu Google Duo Live – disponibil pe Samsung Galaxy S22, S22+, S22 Ultra

google duo live pentru samsung galaxy s22

Odata cu lansarea noilor smartphone-uri de la Samsung (Samsung S22, Samsung S22+, Samsung S22 Ultra) si a tabletelor Galaxy Tab S8, Google a anuntat o serie de actualizari de software.

Printre aplicatiile pe care le poti folosi pe noile dispozitive Samsung, se numara si functia de partajare a continutului video, Google Duo Live. Indiferent unde te afli, poti partaja ecranul cu cine vrei tu.

De exemplu, daca vrei sa vezi un film in familie, dar esti departe de cei dragi, si totusi vrei ca ei sa aiba acces la ecranul tau, prin functia Google Duo Live vei putea face asta. Seara de film nu va fi niciodata uitata!

Functia poate fi folosita, nu neaparat numai pentru divertisment, dar si pentru proiecte de lucru in grup. In felul acesta vei putea colabora cu colegii, clientii sau superiorii tai de la distanta. Mai mult, zgomotul de fundal este anulat pentru ca tu sa fii 100% concentrat pe sarcinile prioritare.

Cu Google Duo Live, veti putea face brainstorming impreuna (folosind aplicatia Jamboard), veti putea partaja note sau continut media (folosind Samsung Notes), veti putea viziona videoclipuri (folosind aplicatia Youtube), sau veti putea cauta o locatie pe Google Maps. Aceste facilitati si idei Google Duo raman exclusive doar pentru cele mai noi modele de smartphone Samsung, inclusiv pentru tabletele S8.

Toate ideile impartasite aici fac din Samsung Galaxy S22 sa fie telefonul momentului! Este perfect echipat si reprezinta o varianta alternativa pentru alte modele de smartphone-uri de top.

Te-au convins aceste idei ca vrei sa evoluezi din punct de vedere al tehnologiei mobile? Scrie-ne gandurile tale intr-un comentariu!

 

Anterior Tehnologia contradicției Urmatorul Cum te ajuta inteligenta artificiala sa iti cresti afacerea?
0 Comment(s)
To Top